Am remarcat-o de cum a urcat in metrou. Nu avea nimic special, dar era chiar in campul meu vizual. A trecut prin fata mea pentru a ajunge la bara pe care a apucat-o strans. Era de varsta mea. Putin cam prea slaba, putin cam prea fara vlaga. Cearcanele lasau sa se ghiceasca mai mult decat oboseala tipica unei zile de munca. Avea castile pe urechi si cartea in mana. Uneltele cu care, in fiecare zi, inaltam zidul dintre noi si restul lumii.
Cu o miscare usor ezitanta si-a inchis cartea si a bagat-o in geanta. M-am uitat mai bine la ea si am vazut cum i se scurge culoarea din obraji si cum se agata cu incrancenare de bara de metal. O privire aruncata in jur mi-a dezvaluit numai fete reci, nepasatoare. N-o vedeau sau nu le pasa. S-a prabusit. A cazut pe spate, iar sunetul cu care capul ei a lovit podeaua metroului mi-a provocat un nod in stomac. Nimeni nu s-a ridicat, toata lumea se uita la ea si toata lumea avea ceva de comentat, o parere de oferit. M-am ridicat s-o ajut. Am simtit cum mana barbatului din stanga mea imi incercuieste bratul :"Las-o...cine stie ce are..." Mi-am smucit bratul si am incercat s-o ajut. M-am luptat singura cu greutatea ei inerta. Am tarat-o pana la scaunul pe care statusem. Mi-au facut loc sa o asez si am incercat s-o trezim. Palme peste fata si sugestii de apa cu zahar. Cand si-a revenit m-a privit cu ochi-nspaimantati. Am intrebat-o unde merge. Am dus-o pana acasa. Tot drumul am avut in fata ochilor vagonul de metrou si animalele care nici macar nu s-au ridicat de pe scaune cand au vazut prabusindu-se o tanara de 25 de ani.
Nu am fost de fata la aceasta intamplare, ci mi-a fost povestita de o persoana direct implicata, cel mai direct implicata. Am ramas socata de indiferenta bucurestenilor, de lipsa umanitatii. Stiu ca ma plang in fiecare zi de orasul in care traim, dar nu am crezut vreodata ca oamenii sunt in stare sa te priveasca lesinand si sa aiba o singura reactie: sa se fereasca. Nici nu stiu ce sa mai spun...
Postări
Getting To The Point –
-
Tips for Choosing the Best Dog Chews for your Pet Selecting the right dog
chews is essential for the well-being […]
Acum 2 luni
7 păreri avizate:
Hmmm... e prima oara cand te-ai lovit de indiferenta asta? O vad deseori la diverse persoane. E drept ca nu inteleg de unde vine nesimtirea sau poate frica asta a unor oameni. Insa in acelasi timp mi se pare nedrept sa generalizezi. Nu numai ca mi s-a intamplat sa lesin pe strada si sa fiu ajutata de oameni binevoitori, dar sunt inconjurata de persoane care nu si-ar intoarce privirea in partea cealalta intr-o situatie de genul asta. Si nu o spun pentru ca sunt prietenii mei si asa cred eu, ci pentru ca au demonstrat-o in diverse cazuri.
De asemenea, sunt absolut convinsa ca in orice oras din lume te poti lovi de astfel de exemple de nepasare. Nu-s Bucurestiul si bucurestenii motul.
...şi din lac ajungi direct în puţ. Vai de mama lor(voastră) de Bucureşteni, dacă poţi generaliza ceva, undeva, aici este locul potrivit şi nepăsarea este atitudinea potrivită. Să te intreb ceva: în situaţiile neplăcute despre care vorbeai, atunci când prietenii te-au ajutat, despre ce prieteni era vorba? Bucureşteni sau 'provinciali'?
Zaply, nu vorbeam de prieteni. Normal ca prietenii sar sa te ajute, altfel nu-si merita numele de prieteni. Vorbeam de persoanele straine, de cei ce trec pe langa tine in fiecare zi. Nu vreau sa generalizez, stiu ca exista exceptii. Doar ca pe masura ce timpul trece exceptiile sunt din ce in ce mai putine. Iar noi devenim din ce in ce mai nepasatori. Iar daca tu crezi ca toata lumea este la fel ca-n bucuresti, inseamna ca nu prea ai termene de comparatie.
Of, poate nu m-am exprimat bine. In ambele cazuri nu era vorba de ajutat prieteni si de catre prieteni, ci despre oameni necunoscuti, pe strada.
Si am si exemple de bucuresteni si de provinciali so...
Si poate nu prea am termen de comperatie, dar nici nu cred ca peste tot in afara de Romania e numai lapte si miere.
Acum cine generalizeaza? Si daca recunosti ca nu ai termen de comparatie, de ce crezi ca ai dreptate? M-am saturat sa aud ca-n alta parte nu alearga cainii cu covrigi-n coada, de parca n-as stii asta. Nu idealizez alte societati, dar am ochii sa vad ca-n alte parti e mai bine ca la noi. Atat cat e, dar e mai bine. Nu stiu de ce se supara lumea cand spun chestia asta. E adevarul, suntem o tara inapoiata, care mai are drum lung de batut. Si asta n-o sa se schimbe datorita unor optimisti care prefera sa vada lucrurile in roz.
Subscriu, fără să fiu părtinitor. Aşa cum şi 'mottoul' blogului spune, trăim într-o regiune bananieră şi acceptarea este primul şi singurul pas logic spre vindecare. Nu ideologiile creeate din chipuri de lut, nu briza de 'occident prost înţeles' ce străbate Bucureştiul în ultima vreme ci tocmai acceptarea faptului că o societate este clădită de oameni, în primul rând. Valorile ce nasc din individ în social vin pe locul secund. Cu siguranţă şi ceilalţi au uscăturile lor dar ştiu foarte bine să-şi promoveze valorile. Noi suntem cu 20 de ani în urma ăstora şi cu 180 de grade spre est.
*Zaply, noi am purtat discuţia asta ş i faţă în faţă, ca să nu ma englezesc acum. Şi eu unul am inţeles ce vrei să spui în commenturile astea şi îţi dau dreptate. Dar aşa cum şi tu spuneai acum ceva vreme, câteodată optimismul duce spre negarea realităţii. Mă feresc să concluzionez grosolan cu: suntem o ţară de căcat şi ne merităm soarta tocmai pentru că încerc o atitudine moderată dar trecând peste vulgul afirmaţiei de mai sus, adevărul rămâne: Mai avem multe, prea multe de învăţat de la cei pe care îi luăm drept exemple...
Trimiteți un comentariu