vineri, ianuarie 02, 2009

6 ore

Unul dintre cele mai puternice motive pentru care aștept anul nou ca pe pâinea caldă este liniștea de după furtună. Am calculat o medie: pe 1 ianuarie, an de an, timp de aproape șase ore metropola doarme. Este o odihnă meritată! După 365 de zile agitate, rutinare și cu o finalizare demnă de un film porno prost, metropola doarme. An de an 1 ianuarie aduce liniște. După-amiază, de pe la 2 până seara pe la 8 luminile sunt stinse, cei 10 șoferi mahmuri ce își conduc mașinile către unul din cele 5 magazine deschise, circulă regulamentar și nu claxonează. Pentru că nu au ce să claxoneze. Metroul circulă cu program de weekend dar cei 10 călători nu resimt așteptarea suplimentară pentru că și ei, la rândul lor, sunt în weekend. Câinii de la Piața Veteranilor nu mai latră, probabil mahmuri de la fumul artificiilor. Cei 10 oameni ce merg pe stradă deschid ochii pentru prima oară către tot ceea ce orașul ăsta are frumos. Calcă urmele dezmățului din noaptea ce-a trecut și merg la pas, încet, parcă în căutarea unei biserici ce-i va absolvi de orice păcat și le va curma orice durere. Vacarmul devine armonie și melodie pentru un fundal lipsit de orice agresivitate. Dacă întorci privirea parcă poți să vezi trecutul, dacă îți concentrezi auzul parcă reușești să surprinzi un calm înfricoșător. Sălbăticia urbei rămâne în coloșii de ciment ce-ți obturează gândurile, în aburul ce se ridică asfalt și în țigările stinse ce rămân dovada unei revoluții pentru fiecare.
Am șase ore. An de an. Șase ore doar pentru mine și orașul ăsta.

2 păreri avizate:

DeMaio spunea...

Corect, dar trebuie să specific faptul că ieri am vegetat până la orele 22.00 :))

Hubba spunea...

A început deja sesiunea extinsă de vandalizat supermarketuri... Azi-dimineață în Carrefour grozăvești era coadă la intrare... S-a dus dracului liniștea mea!

Trimiteți un comentariu