Cafeaua veche

Acum aproape 5 ani descopeream un mic bar, într-un subsol, prin Craiova. Îmi amintesc că a fost o veritabilă revelație! În orașul ăla plin de zgomote deloc plăcute, atmosferă de talcioc și manele până la epuizare, să descopăr Art a fost o briză foarte răcoroasă într-un anotimp groaznic de cald.
Avea ceva din chic-ul localurilor pariziene, un pic din atmosfera nou-găsitului stil urban, bucureștean și... nu în ultimul rând, cafea făcută ”ca la mă-sa acasă” - la ibric, cu eficiență, adică același zaț era fiert de câte ori necesar :)
Dar nu îmi lipsea nimic. Coboram scările în spirală, de pe strada din buricul tîrgului, plină de țigănci-ursitoare și prezicătoare, în micul meu colț de paradis. Mă întâmpinau de fiecare dată David Gray, Coldplay, U2, iar în zilele reci ale iernii, beam cafeaua și un grog din partea casei :) pe acordurile lui Baniciu și compania. Mirosea a tămâie din cauza bețișoarelor parfumate ce ardeaua la tot locul, între pereții din cărămidă roșie. Am ajuns să și ”adoptez” o parte din bețișoarele alea, la insistențele unei fete, care, la început doar îmi ținea companie în aventurile bahice prin Art, ulterior aproape-mi devenea soție :)
Timpul a trecut, bețigașele mele parfumate s-au stins de mult, însă astăzi, întorcându-mă pe jos către casă, am intrat într-un local, undeva pe o străduță perpendiculară pe Berzei, înspre Gară. Am coborât trepte în spirală, am auzit U2-With or without You, am băut și o cafea cu zaț amar - pentru că așa am comandat-o, mi-am amintit lucrurile astea și am plecat fericit, sau cel puțin zâmbind.
Pentru gea: după un an, poate doi, poate chiar cinci, nimeni nu vrea să reintre în jocul cuvintelor ce-au fost. Însă nimeni nu spune că n-ai voie să profiți, un pic, de partea ta din joc! :)

Doar zâmbete pentru o săptămână!

7 zile cu atitudine pozitivă, îmi spune cineva, din spatele scaunului! Și are dreptate.
Am ales să reduc la tăcere griul din grimasele mele și să le transform, astfel, în zâmbete veritabile!
Am ales să deschid ochii, așa cum toți cei dragi m-au sfătuit, să las stafiile pe băncile părăsite și să merg mai departe cu muzică în cap și un pic de căldură în privire.
7 zile voi scrie despre ceea ce mă motivează să mă ridic din pat, nu despre ceea ce mă face să-mi doresc să nu mă fi trezit! O să înșir aici, pe hârtie virtuală, tot ce mă face să zâmbesc. Poate o să vă regasiți, poate o să și apreciați!

Let the good writing-times roll!

Pe carari prea cunoscute...

...am ajuns, pentru a mia oara ad-literam, in Craiova. Din ratiuni mai degraba personale decat profesionale.
Acum vreo 2-3 ani, imi imaginam ca nu am sa plec vreodata. Ajunsesem la un calm. Un moment de respiro prelungit, unde totul se aseza in fata mea, precum frimiturile de paine in spatele lui Alice, asa cum doream, asa cum speram ca viata este data sa fie. Devenisem unul cu ea, devenisem unul cu orasul asta, de multe ori idilic, de si mai multe ori desprins dintr-un scenariu morbid.
Stiam strazile, stiam 'mersul', regaseam tempo-ul si mergeam intotdeauna pe drumul cel mai frumos, nu pe cel mai scurt. A fost o perioada a vietii unde timpul nu insemna nici pe-aproape din ceea ce inseamna acum. Insa ca in orice poveste care asteapta un happy-ending, acolo, sub clar de luna sau in valvataia soarelui, soarta mi-a aratat ca in oranduirea asta a Universului, doar 2 lucruri sunt constante: entropia si legile lui Murphy.
Asa ca am plecat, am intors spatele, mi-am luat pisicile cenusii intr-un cos de bambus, am urcat in acceleratul care, de cele mai multe ori, ma indeparta pentru cateva clipe, doar, de orasul meu, si nu m-am mai intors. Am ales sa conving, sa devin, sa fiu, sa invat, sa cumpar si sa platesc. O viata de mogul in propriul apartament :) ...m-am mutat, pentru a nu-stiu-cata-oara, in Bucuresti.
In seara asta, refacand intr-un taxi un traseu pe care il cunosc mai bine decat imi cunosc biroul de la serviciu, poate fara sa pot controla insa cu siguranta dorind asta, am stiut sa arunc o lacrima.
Poate maine o sa ma plimb prin parc. Poate maine o sa ma plimb prin parc.

Vrei sa trimiti un e-mail?

...trebuie sa urmaresti linia continua fara sa te impiedici :)
Cam asa se traduce ultima initiativa a celor de la Google. Conform unui comunicat recent, utilizatorii GMail au posibilitatea de a apela la un filtru de...sobrietate pentru a confirma trimiterea unui e-mail in momente de...ahem... rascruce. Cum functioneaza?
Simplu: Activezi optiunea pe contul tau iar la urmatorul e-mail trimis, inainte ca SMTP Relay-ul (geek talk pt. serveru' ce iti proceseaza cererea de trimitere a mail-ului) sa iti trimita mailul, trebuie sa rezolvi cateva calcule matematice simple: adunari nu numere mai mari de 100, inmultiri cu numere mici etc. Smecheria din spatele appletului asta este urmatoare: daca esti mort de treaz, a se citi beat muci, ranga, druga, terminat, dus cu pluta, orizontal involuntar, cum vrei sa-i zici, nu prea mai esti instare sa faci calcule matematice elementare. Asa ca mailul ala ce l-ai putea regreta a doua zi, ramane in Outbox :) Stiti voi, mailul catre fosta, fostul, seful, sefa, colegu' de facultate etc.

M-a amuzat teribil initiativa astora, a fost total neasteptata si la fel de binevenita. Eu o sa folosesc cu mare incredere optiunea asta pentru ca nu o singura data am trimis mail-uri pe care le-am regretat cu tot sufletelul meu de alcoolic mic :)
Mailurile astea, de obicei porneau din laptopul meu pe la 3-4 a.m., cand ma intorceam pe 6 carari din cine stie ce bodega de urbani uber-cool. Si sunau cam asa:

'From: ioan...@gmail.com'
To: ea@providerul_ei_de_email.tld
Subject: nu arunca lapotpul cand citestii malul astaa. nu e caculatoru de vina

Body:
poate o sa rgret maine faptulc a acum, la 4 dimineata (si apropo, e o dimineata frte furmoasa... dar nu prea calada) stau ca boul lovit de poatra cea nou...9...noua si incerc sami adun gandurile imprastiatte prin 4 sectoaxre, 10 stcle si 2 taxiiuri. Dar mie, mie imi este dor de tine. Defapt mi-e dor de mine. Ca atunci cnd am plecat, am lasat 150% din mine acolo,langa tne. Suna prea siropops dar tasta delete este prea departe de degetul meiu.
Baaai... ma vbreau innapoi. acum, daca vrei sa vii si tu, ca bonus, eu te astept. ca timp am... uite, maine e sambata si n-am nimic de fact. as putea sa te astept.

Noapte buna.Defapt, o dimineata buna ca to o sa citest asta pe la 10-11, cand te trzesti.
Te iubesc?
Edi.'

Cu aproximatia de rigoare, am citat cu ceva retineri un mail ce zace si acum in Sent Items :)

Astept, inca, un fel de raspuns...

...pentru ca ai evitat sa transformi in fapte cele 500 de cuvinte, cele 500 de telefoane, cele 500 de minute pierdute sau, de ce nu, castigate. Spune-mi: au ramas urme mai adanci decat tu poti masca?

Rasa umana a incetat sa evolueze...

...ameninta Evenimentul Zilei, care citeaza un articol dintr-o publicatie britanica.
Socant. Ravasitor. Groaznic.
Scenariu: peste 40.000, Vasile, un lucrator la MAPN, inghetat intr-un experiment strict-secret (inchis in camera frigorifica de la protocol, din greseala) se trezeste buimac de cap intr-un subsol din ceea ce a fost Colentina. Scoate capu' in strada, ma rog, ceea ce a fost, odata, strada. Se uita tamp in jurul sau... nimic cunoscut! Se scarpina dupa ceafa, trage o flegma pe caldaram... Trage si o basina, daca tot a tinut-o latenta mai bine de 40 de milenii...
Vede un afis, cum n-a mai vazut neam de neamu' lui de la maimuta pana la Pentium 8. Ca o hartie, da' nu e hartie, ca se misca artistii pe ea! Textul reclamei este cat se poate de sugestiv: "Miss Piranda 40034! Valoare, Arfe Intergalactice, Haine Sukare care a speriat Galaxia Andromeda! Toate este aici, la miss Piranda! O sa canta: Adevaratu' urmas a lu Adrian 'Hermes' minune, Guta Galacticu', Vali 'Gaura Neagra' Vijelie, Florin 'Imblanzitoru' de Alieni' Salam! Beletul e 30 de euroi-klingonieni, la reducere pentru printzese si gratis pentru puradei! Hai ceaules praleo!"
Vasile incepe sa se simta mai bine, oarecum familiarizat cu decorul... Nu prea a inteles el care e treaba cu 40034, euro-kligonii, Imblanzitorul de Alieni sau Andromeda, aia, dar macar recunoaste manifestarea.
Face vreo 3 pasi in stanga, sa se uite si ochiu' lui dea'lungu' drumului si inainte sa apuce sa traga o flegma de cocalar veritabil, este facut pulbere de ceea ce seamana a masina zburatoare, din care se aude o muzica ciudata: un ritm dracesc, violent, presarat de sunete ascutite si vibratii ciudate, iar deasupra amalgamului asta de zgomote, o voce ragusita: "Moareeeeeeeeeee dusmaniiiiiiiiiiiiiii".

Evidenta inspiratie se duce catre Idiocracy (2006).

3 a.m.

Ti-e frig, Ed?
Nu, Edi, cred ca sunt racita...
Pai iti tot spun de vreo 2 saptamani sa te imbraci mai gros!
Crezi Edi, crezi?
...cred Edi, cred!
De ce nu pot sa dorm atunci cand tu esti plecat? Adica, dorm, dar adorm greu si simt ca nu ma odihnesc deloc...
'cause i'm all warm, fuzzy and fluffy hone, that's why!
Edi, du-te dracului!
...
Edi, opreste centrala aia! am impresia ca sunt 50 de grade aici!
Pai nu ti-era frig? D-aia am pornit-o!
Da, dar acum mi-e cald!
Bine Ed, ma duc sa o opresc... Uff, cate nu fac eu pentru tine!
Faci pe dracu'!
Edi, vrei sa bem cafeaua in Art, maine?
Vreau Edi, vreau!
Ok then! n-am mai facut asta de mult, o sa fie, asa, o mica intoarcere in timp, nu crezi?
Stii doar ca acolo ne-am petrecut poate cele mai frumoase clipe!
Ed, nu au fost 'clipe'... Eu unul le retraiesc ca fiind ani intregi!
Ok Edi, enough chit-chat... hai sa dormim... intotdeauna vorbesti prea mult!
Stiu matza, stiu... Hai sa dormim, e 3 dimineata!
Te iubesc, Edi!
Crezi?
...

Kaiser Chiefs!